Grigore din Moldova, Pedagogie Creştinească

Page 8

În ce mă priveşte, cu puţinătatea minţii mele, gândesc că nu poate nimeni să dobândească mai uşor desăvârşita evlavie şi virtute în nici un fel şi prin nici un alt mijloc decât, (aşa cum cere dreapta lege a firii şi dreptul cuvânt al sfinţilor Părinţi şi teologi ai Bisericii noastre), printr-o bună creştere de care să aibă parte din copilărie şi printr-o bună îndrumare din partea evlavioşilor lui părinţi şi a vrednicilor lui învăţători. Dimpotrivă, nimeni nu deprinde şi nu dobândeşte lipsa de evlavie şi răutatea din altă parte decât din reaua creştere şi îndrumare date de neevlavioşii şi stricaţii lui părinţi şi învăţători.[22] Iar lucrul acesta apare limpede din nenumăratele pilde scrise în istoriile, care povestesc într-un glas că toate virtuţile şi toate răutăţile, de la începutul lumii şi până astăzi, au purcesc şi purced, s-au tras şi se trag din acestea două, adică din buna ori din reaua creştere!

Şi, întrucât ciclul complet al vieţii oricărui om numără şapte vârste (pe care le arătăm în ordine la sfârşitul acestui capitol), întreb: oare la ce vârstă poate cineva să-şi însuşească buna creştere dată de evlavioşii lui părinţi şi de sfatul sfinţilor lui învăţători? La vârsta cea din urmă, la a patra ori la a cincea ? Ori la celelalte vârste ? Mie, nevrednicului, mi se pare că numai la prima şi la a doua vârstă poate să dobândească omul o bună creştere şi îndrumare, adică, până ce împlineşte paisprezece sau cincisprezece ani. Căci numai atunci omul, copil necopt fiind, ascultă întru totul de părinţii şi de învăţătorii lui. Rareori se găseşte cineva care să mai asculte de ei şi să li se supună la a treia vârstă, adică la douăzeci şi unu de ani. Căci, dacă un copil a împlinit cincisprezece ani şi păşeşte în a treia vârstă, dacă nu a avut parte cumva dintru început de o bună creştere şi nu s-a supus, de atunci înainte nu se mai supune lesne nici părinţilor lui, nici învăţătorilor. Ci devine mai degrabă neascultător decât ascultător şi faţă de unii şi faţă de ceilalţi. Iar o dată ajuns în a patra vârstă, cu nici un chip nu mai ascultă nici de părinţi, nici de învăţători. De aceea, omul care nu a căpătat o bună educaţie în prima şi în a doua vârstă a vieţii lui de la părinţi şi învăţători, ci a fost rău crescut, deprinde rele purtări şi păcate din pricina acestei rele creşteri şi îndrumări. Iar relele purtări nasc rea obişnuinţă. Şi obişnuinţa devine nărav. Şi năravul devine un soi de a doua fire. Şi astfel, îl tiranizează până la moarte, aruncându-l în felurite patimi şi păcate. Şi, într-o atare stare, se duce, când moare, bietul om care plăsmuit a fost pentru a moşteni împărăţia lui Dumnezeu! [23]

Şi dacă vreodată un om crescut în felul acesta rău ar citi Sfânta Scriptură şi s-ar căi şi ar lua hotărârea să trăiască întru virtute restul răstimpului vieţii lui, ori dacă ar voi cumva să se despartă de lume şi să devină monah, eu zic că, din pricina  prejudecăţilor şi năravurilor legate de acele rele moravuri şi păcate pe care le-a dobândit în vârsta copilăriei sale, el are întru sine în acelaşi timp, împreună cu virtutea, şi răutatea; adică, împreună cu stăpânirea de sine, şi nestăpânirea; împreună cu curăţia, şi desfrânarea; împreună cu blândeţea, şi mânia; împreună cu liniştea, şi neastâmpărul; împreună cu pacea, şi scandalul; împreună cu smerenia, şi mândria, ş.c. Şi nu încetează să facă, o dată cu binele, şi răul. Şi cât de rău este acest lucru, a arătat Apostolul Pavel, care zice: „Ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Ce înţelegere Cristos cu Beliar ?”[24]. Iată de ce, dintre aceştia, cu mult chin până la sânge[25], şi cu mari lupte şi străduinţe, abia unul dintr-o mie poate să devină desăvârşit în virtutea deplină cu care dator este orice creştin[26]. Iar cei mai mulţi, cum ziceam, mor având toate acele rele apucături şi năravuri, pe care le-au dobândit din copilărie din pricina relei lor creşteri şi îndrumări!

 

[22] 1 Corinteni 15, 33       [23] 1 Corinteni 6, 9-10;  15, 50; Galateni 5, 21; 1 Petru 3, 29       [24] 2 Corinteni 6, 15       [25] Evrei 12, 4       [26] Matei 20, 16; 22, 14

Previous Page / First / Next

Cf.  The Virtue of a King - Deacon Agapetus to Justinian (Romanian translation)
The Virtue of a King - by Manuel II Palaeologus

Reference address : https://ellopos.net/elpenor/greek-texts/fathers/pedagogie-crestineasca.asp?pg=8