Grigore din Moldova, Pedagogie Creştinească

Page 4

<Închinare>

 

Celuia care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a făcut om, Unuia născutului Fiu al lui Dumnezeu şi din Dumnezeu singurului Dumnezeu Cuvântul, cuvenita cinstire şi închinăciune!

Dar cui altcuiva, mai puternic, mai înalt, mai mare să-i închin spre apărare şi împlinire a dumnezeiescului ţel, eu, neştiutorul şi smeritul, măruntele şi stângacele mele îngăimări, decât numai Ţie, Atoatestăpânitorului, Atotputernicului, Atoateizvorâtorului, Preaînţeleptului Făcător al tuturor şi Preadumnezeiescului Mântuitor al lumii?  Celuia care pe toate poate să le aducă din nimic la fiinţă! Celuia care poate să-i lumineze pe cei covârşiţi de întuneric, să-i călăuzească pe cei rătăciţi şi să-i înţelepţească pe orbi, păcătoşi şi neînvăţaţi![3] Pe scurt zis, celuia care poate să prefacă orice slăbiciune în tărie!

Tu, veşnice, puternice peste ceruri şi al luminii izvorâtorule, Iisuse! Tu, cel ce eşti vistierul înţelepciunii dumnezeieşti a creştinilor, binevoieşte să-i luminezi pe întâistătătorii neamului nostru, împăraţi, patriarhi şi arhierei, pe cârmuitori şi dregători, pentru ca să susţină pretutindeni pe întinsul stăpânirii lor şi aceste sfinte, mântuitoare şi născătoare de virtuţi şcoli, cu vrednici şi înţelepţi învăţători, în care nevinovaţii copii ai evlavioşilor creştini se pregătesc să se străduiască şi să înveţe de la atari învăţători (o dată cu purtările alese şi faptele creştineşti) credinţa cu adevărat dreaptă şi singura adevărată în Tine, adevăratul Dumnezeu şi adevărurile acesteia despre Tine şi despre măreţia Ta !

Şi mai binevoieşte să-i îndrepţi şi să-i îndemni pe vrednicii şi înţelepţii bărbaţi ca să nu se ascundă în munţi şi peşteri[4] sau oriunde altundeva şi să nu caute numai folosul lor; ci să dea o mână de ajutor şi fraţilor lor duhovniceşti aflaţi în nevoie şi în primejdie. Iar pe părinţi, <îndeamnă-i> să nu se străduiască atât de stăruitor să-i înveţe pe iubiţii lor copii numai ştiinţa cea lumească, în feluritele şi nefolositoarele limbi ale rătăciţilor învăţaţi lumeşti din veacul acesta, ci, mai ales, dumnezeiasca ştiinţă despre Tine, mântuitoare, cum spuneam mai sus, şi cu adevărat adevărată!

Da, Părinte al veacului ce va să vie![5] Preamilostivule şi preaiubitorule de oameni! Binevoieşte să se facă aceasta, binevoieşte, nu peste mult, înainte de nezisa ta slavă. Căci este acum ceasul de tânguire pentru <starea> neamului omenesc, a sosit ceasul. Deoarece, în starea de acum, sfinte al sfinţilor, toţi, aproape, ne-am rătăcit, toţi ne-am ticăloşit. Şi de poruncile tale mântuitoare mult ne-am îndepărtat! Şi rari sunt între noi cei ce fac neîncetat ce e bine sau ce e cinstit, rari <sunt ei>![6] Ne-am cufundat în întuneric, mai ales din pricina necunoaşterii Scripturilor sfinte şi mântuitoare.[7] Da, da, fie să se întâmple aceasta, Stăpâne al tuturor, fie <să se întâmple>! Căci este în puterea Ta, în puterea Ta este acest lucru şi a Părintelui Tău fără de început, şi a Duhului tău de viaţă făcătorul, a Unuia a toate Făcătorului şi Dumnezeului nostru, căruia i se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor, 

A

i    †    n

m

 

[3] Psalmul 17, 31     [4] Evrei, 11, 38     [5] Isaia 9, 5     [6] Psalmul 13, 1, 3; 52, 2, 4     [7] Efeseni 4, 18

Previous Page / First / Next

Cf.  The Virtue of a King - Deacon Agapetus to Justinian (Romanian translation)
The Virtue of a King - by Manuel II Palaeologus

Reference address : https://ellopos.net/elpenor/greek-texts/fathers/pedagogie-crestineasca.asp?pg=4